loader image

Sistemele de versionare și actualizare – pe înțelesul tuturor.

Majoritatea actualizărilor pe care le suferă orice soft de orice natură sunt notate cu un număr de versiune, spre exemplu, la scrierea acestui articol, WordPress este la versiunea 5.2.3;

Ce înseamnă aceste cifre? Ele reprezintă versiune majoră [.] minoră [.] revizie/update/fix.

Acestea au rolul să semnaleze cât de importante sunt modificările în versiunea disponibilă pentru actualizare.

O să secționez fiecare cifră pentru a fi cât mai ușor de înțeles:

5 – denotă o evoluție a versiunii majoră

Întotdeauna când prima cifră se schimbă la orice soft, acest lucru implică schimbări majore în nucleul său, spre exemplu trecerea de la WordPress 4.X la 5.X a fost una majoră, odată cu introducerea noului editor de conținut: Gutenberg, dar și multe alte optimizări de performanță și securitate.

2 – denotă o evoluție a versiunii de bază, de obicei este numită ca versiune minoră

De multe ori acest lucru aduce îmbunătățiri de performanță, funcționalități noi și securitate, iar aceasta este de obicei a doua cifră după punct; exemplu 5.2

3 – denotă un „patch” care rezolvă unul sau mai multor bug-uri.

De obicei ele sunt cele mai puțin riscante, actualizările minore se pot face fără probleme, pentru că acestea reprezintă doar modificări minore de cod care au ca scop, de obicei, rezolvarea problemelor de securitate, de performanță, dar și anumite funcționalități/interacțiuni incorecte; exemplu: 5.2.3

 

Concluzie

Recomandarea noastră este să mențineți la zi tot ce ține de website-ul vostru, dar și nu numai, desigur nu înainte să verificați compatibilitatea cu sistemele actuale.

Recomandăm în continuare pentru lansarea unor versiuni majore, chiar și unele minore, să se efectueze teste pe un mediu de test, iar după ce ești sigur că este totul în regulă, apoi să se efectueze aceste actualizări și în producție.

 

Dacă dorești să explorezi mai mult acest subiect, îți recomandăm această pagină din Wikipedia.